Acel moment...
...in care trebuie sa spui adio...desi tu nu vrei si te lupti cu demonii tai interiori..
Nu trebuie sa se termine asa!
Dar stii ca nu ai alta solutie si plangi, lacrimile revarsandu-se pe obrajii rumeni, obraji pe care el ti i-a mangaiat odata...mai demult... Insa acum nu mai e la fel. Impresiile sunt multe insa realitatea este alta!
Dar toata lumea prefera sa viseze, nu-i asa?
Sa traiesti intr-o lume in care totul este perfect! Wow, asta da vis!
Peste ceva timp...
Bun, a trecut...totul s-a terminat... Pe cine pacalesc eu?! Nu il voi putea uita niciodata! Oricat ma straduiesc, momentele alaturi de el imi sunt intiparite in minte ca un tatuaj oribil de care nu poti scapa.
Incerc, ma straduiesc cat pot de mult insa puterile si vointa mea vanish into thin air cand ii vad chipul.
Doar departarea si timpul sunt singura mea cale de scapare, desi stiu foarte bine ca voi suferi amarnic, insa durerea pe care o simt acum o sa dispara... in cele din urma... Sa speram.
Acum imi pun un zambet larg pe fata si imi continui drumul, cu inima zdrobita insa cu speranta ca maine totul o sa fie la fel ca in zilele de inainte sa dau peste el in autobuzul aglomerat al scolii, nestiind ca acesta ne va duce pe amandoi spre un viitor cu amintiri placute dar si pline de lacrimi si suspine . . .
